|
|
|
|
|
4 Mese Rotunde cu Liderii de ONG din Regiunea Transnistreană, UTA Găgăuzia și Alte Regiuni ale Moldovei - Pe Parcursul Anului 2006 |
În 2006, Serviciu pentru Pace în colaborare cu ONG Dezvoltare Regională și Integrare Europeană și Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului din Moldova CREDO a organizat 4 mese rotunde pentru liderii de ONG din regiunea Transnistreană, UTA Găgăuzia și alte regiuni ale Moldovei, cu suportul financiar al OSCE (Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa).
Prima masă rotundă cu genericul Tinerii: probleme, oportunități, perspective
(Chișinău - Comrat - Tiraspol) s-a desfășurat la 25 februarie 2006 în incinta Institutului Muncii, unde s-au pus în discuție problemele cu care se confruntă tinerii din diferite regiuni ale Moldovei și au fost înaintate idei și propuneri pentru soluționarea în comun a acestor probleme. S-a hotărât că este necesar de a crea o Alianță a tinerilor și ONG-urilor din aceste regiuni, care doresc să colaboreze, să facă schimb de informații și experiență, să creeze parteneriate și să stabilească relații mai apropiate.
Au urmat 2 mese rotunde la Pretura Sectorului Centru din Chișinău (15 aprilie și 23 iulie 2006), unde s-a pus în dezbatere scopul, obiectivele, domeniul de activitate, potențialii membri ai Alianței, ș.a. Ca urmare a fost alcătuit un statut preliminar al Alianței. Pe data de 25 noiembrie 2006 la Casa Armatei a avut loc cea de a IV-a masă rotundă, cu genericul: «Alianța Chișinău - Comrat - Tiraspol: Realizări și perspective». În cadrul mesei rotunde s-a pus accent pe dezvoltarea în continuare a relațiilor de colaborare și parteneriat între tinerii și ONG-urile din diferite regiuni ale Moldovei. Din numeroasele așteptări pe care le-au avut participanții la masa rotundă evidențiem: - reunirea forțelor societății civile de pe ambele maluri în soluționarea pe cale pașnică a conflictului Transnistrean; - a găsi înțelegere reciprocă, a comunica, a ne întâlni în cadrul meselor rotunde, seminarelor, etc.; - a implica și alte persoane / organizații prin intermediul programelor elaborate în cadrul Alianței; - a dezvolta proiecte de parteneriat; - a informa populația despre rezultatele întrunirilor prin buletine informative, presă, radio, TV; - informarea continuă despre activitățile desfășurate în cadrul organizațiilor ce fac parte din Alianță.
În continuare a fost dat citirii rezumatul statutului Alianței care a fost elaborat ceva mai devreme. S-a convenit pentru o perioadă nelimitată să se lucreze fără înregistrarea juridică a Alianței până la atingerea unor rezultate concrete.Participanții au oferit feed-back referitor la logo-ul Alianței care va fi pus în discuție și in cadrul grupului yahoo Chisinău-Comrat-Tiraspol@yahoogroups.com. La compartimentul perspective s-a pus accent pe elaborarea unui buletin informativ care lunar va informa despre activitățile ce se vor desfășura în cadrul organizațiilor membre a Alianței cât și în cadrul societății civile în general. Informația va fi colectată până la data de 5 a fiecărei luni la adresa de email: badiur@credo.md, iar buletinul va apărea pe data de 15 a fiecărei luni. In acest context toate organizațiile cointeresate de ași face cunoscută activitatea sau de a lansa propuneri de parteneriat cu ONG-uri din alte regiuni sunt rugate să expedieze informațiile ținând cont de perioada menționată mai sus. Discuțiile libere în cadrul pauzei de cafea au încheiat masa rotundă. Le mulțumim tuturor participanților pentru implicare activă. Pentru informații detaliate contactați: Aliona Butnaru (CREDO), tel. 079511683, email: badiur@credo.md sau Florin Turcanu (Serviciu pentru Pace), tel. 069149025, email: florin@serviciupentrupace.org p.s. În anexă găsiți informații succinte de la mesele rotunde, referitor la scopurile, sarcinile de activitate și direcțiile prioritare ale Alianței în viitorul apropiat. |
|
La 11 mai 2004, în localitatea Cojușna, raionul Strășeni, organizațiile neguvernamentale Serviciu pentru Pace și Viitorul Verde, în colaborare cu Primăria satului Cojușna, au organizat o acțiune de salubrizare, cu genericul Tinerii pentru Un Mediu Curat și Sănătos de Viață, în urma căreia au fost curățite râulețul, malurile râulețului și teritoriile aferente în perimetrul străzii Strășeni, stadionul central, precum și râulețul din vecinătatea blocurilor locative ale S.A. Fabrica de vin Cojușna. |